Tunisia - Lumea araba inedita

Nu de multe ori am avut ocazia sa vizitez o tara atat de exhaustiv precum am facut-o in cazul Tunisiei, ba chiar as putea sa spun, cu usoara rusine, ca nu am aprofundat nici propria-mi tara atat de mult cum simt ca am facut cu Tunisia timp de 10 zile.

Intotdeauna am ras de acele calatorii in care vizitarea cat mai multor locatii este dusa la un asemenea extrem incat practic cei care voiajeaza in felul asta nu mai inteleg mare lucru din ceea ce au vazut. Era si un film vechi, ce urmarea sa starneasca rasete pe seama americanilor, in care un grup de turisti din SUA vin sa viziteze Europa pe stilul ,,o tara pe zi”. Filmul se numea, inspirat, ,,Daca e marti, e Belgia”, facand aluzie la faptul ca incultura calatorilor si viteza circuitului ii facea sa nu mai diferentieze locurile prin care treceau decat orientandu-se dupa orarul stabilit pe zile.

Ei bine, mai in gluma mai in serios, m-am simtit si eu putin ca in ,,Daca e marti e Belgia”, dar la o scara mult mai mica si beneficiind de cu totul alte coordonate. Cert este ca am avut ocazia sa cunosc 18 orase tunisiene si sa aprofundez viata si cultura lor suficient de mult cat sa ma pot apuca de o dizertatie pe tema asta, fara nici un fel de probleme. A fost obositor, dar a meritat.

In primul rand, calatoria a durat 10 zile si a cuprins intalniri de afaceri la camerele de comert ale guvernoratelor tunisiene (echivalentul judetelor noastre), ceea ce a declansat si nevoia de a ne transporta dintr-o locatie in alta foarte rapid. Am ajuns in Tunisia cu o serie de asteptari care nu s-au potrivit, in majoritatea cazurilor, cu ceea ce am gasit. In unele cazuri la modul bun, in altele la cel mai putin bun.

Tunisia are atat o suprafata cat si o populatie ce echivaleaza cu jumatate din cea a Romaniei. Paradoxal pentru o tara situata in mare parte in desertul Sahara, intre statele din zona, Tunisia este referita – pe buna dreptate – ca ,,Tunisia cea verde”. Cu exceptia zonei total desertice din sud (cu care nici nu am avut tangente, fiind vorba doar de 2-3 oaze raspandite), restul Tunisiei nu duce lipsa de vegetatie. Lasand deoparte miile de maslini (culturi ce se intind pe sute de kilometri) ce constituie baza economiei tunisiene (al 4-lea producator de ulei de masline din lume si primul exportator al lumii), tunisienii au, in fiecare an, ,,Ziua copacului”, in care fiecare tunisian – fie el batran sau tanar – planteaza un copac. Mai rar asa ceva...mai ales pe la noi.

Venind din Romania, primul contact cu Tunisia este aeroportul Tunis-Carthage din capitala Tunis, situat la 4 kilometri de oras si situat in vecinatatea reprezentantelor multor companii multinationale din Europa de Vest. Globalizarea nu a ocolit Tunisia, drumul de la aeroport catre oras fiind presarat cu reclame la produse pe care le cunoastem prea bine, singura diferenta constand in dublarea sloganurilor in franceza si araba. Imaginea pe care mi-a lasat-o Tunisul a fost a unui oras cochet, cu aer occidental dar totusi profund ancorat in lumea orientala, atat prin arhitectura cladirilor cat si prin atmosfera arabeasca intretinuta de numeroasele ,,souk”-uri – targurile de unde poti cumpara aproape orice, de la haine si pantofi, la ceramica, mirodenii, accesorii sau alimente.

Ruinele Cartaginei, situate pe malul Mediteranei, in golful Tunis, merita vazute ca peceti ale civilizatiei cartagineze si ulterior romane, insa reprezinta doar prima supriza pe care Tunisia o rezerva celor dornici sa paseasca pe urmele vechilor razboinici. Tot in Tunis, zona rezidentiala Sidi Bou Said, cu stradutele ei pietruite si casele albe cu porti si ferestre vopsite in turcoaz este locul de unde se poate admira o panorama extraordinara a golfului.

Urcand spre nord, urmatoarele opriri sunt Bizerrte si Tabarka, ambele cu iesire la Marea Mediterana. Spre deosebire de Bizerrte, un oras dezvoltat si industrializat, ce indeplinea rolul de baza militara franceza in perioada protectoratului francez, Tabarka este o statiune moderna, cu plaje aramii, unde cei ce inoata in apele Mediteranei pot admira in apropiere ruinele fortului spaniol ce troneaza pe una din colinele din jur, ca si ,,Acele”- o formatiune stancoasa sub forma unor ace, formata de trecerea timpului si bataia vantului.

Schimband directia spre sud, inspre Gafsa – oras industrial si destul de poluat in pacate, denumit ,,capitala internationala a fosfatilor”, exista doua opriri ce nu pot fi ratate de catre nici un pasionat al vechilor civilizatii. Bulla Regia si respectiv Dougga reprezinta doua situri romane absolut spectaculoase, care, in deplina cunostiinta de cauza, pot fi comparate oricand cu cele din Roma, avand poate chiar un ascedent asupra acestora din urma, prin prisma unei uluitor de bune conservari. Locuintele romane si termele de la Bulla Regia ascund mozaicuri pastrate intacte, ce reprezinta doar o mica parte din ceea ce ascunde regiunea, denumita in antichitate ,,Provincia Africa”, cea mai dezvoltata parte a Imperiului Roman. De altfel, este recunoscut faptul ca Tunisia detine cele mai frumoase mozaicuri romane, pastrate in marea lor majoritate la muzeul Bardo din Tunis, insa cele de la Bulla Regia merita cu prisosinta vazute. Doar admirand aceste mozaicuri de peste 2000 de ani iti poti face o idee asupra gradului de dezvoltare al societatii romane, absolut uluitor comparativ cu lumea zilelor noastre.

Daca Bulla Regia este o revelatie pentru calatorul surprins sa descopere urme atat de pregnante ale civilizatiei romane, Dougga este cu siguranta o surpriza extraordinara. Un amfiteatru roman autentic, conservat in proportie de 90%, unde se tin inca reprezentatii cu trupe de teatru si a carui acustica ar putea concura cu orice sala de concert moderna a secolului XXI. Situl de la Dougga mai ascunde si un templu roman, terme, case romane impodobite de asemenea cu mozaicuri superbe si promite inca multe surprize, avand in vedere ca ceea ce s-a descoperit pana acum nu reprezinta decat o mica parte din ceea ce se afla in curs de explorare.

De asemenea, la El Jem se afla un coliseum extraordinar de bine conservat (mult mai bine ca cel din Roma dupa parerea mea), considerat al doilea dupa cel din Roma ca marime (putea acomoda 30.000 de spectatori). Merita vazut neaparat!

Coborand spre sud, din Dougga spre Matlaoui si Tozeur, merita vizitate cele trei oaze autentice - CHEBIKA, TAMERZA si MIDES. Cea care m-a impresionat cel mai mult a fost Chebika, prin peisajul stancos si salbatic, presarat pe alocuri cu palmieri, care rezerva calatorului ce se strecoara printre parapetii ingusti si abrupti surpriza descoperirii unui ochi de apa limpede si calda, la baza acestor stanci. Nu multe peisaje mi-au taiat respiratia, insa acesta e cu siguranta unul dintre ele.

Cea de-a doua oaza, Tamerza, este numita si oaza ,,cascadelor", cascadele fiind de fapt niste mici caderi de apa care, intr-o zona aproape total desertica, inseamna intr-adevar foarte mult. Cat despre Mides, considerat de catre tunisieni si cea mai spectaculoasa oaza dintre cele trei, prezinta un relief foarte asemanator Marelui Canion american.

Lasand cele trei oaze, drumul continua spre Tozeur, unde se afla un muzeu privat de civilizatie tunisiana care mi-a placut extrem de mult. Fiecare camera reprezinta un aspect al lumii tunisiene, incepand cu locul de dormit, bucataria, locul de baie si continuand cu obiceiurile de nunta, cu obiectele specifice locului, traditii si asa mai departe. Am beneficiat si de un ghid extrem de pasionat de tot ceea ce inseamna Tunisia, care ne-a oferit explicatii dintre cele mai detaliate. Astfel, am aflat ca un tata tunisian trebuie sa stranga 7 ani de zile bani pentru a-i putea cumpara fiicei o rochie de mireasa traditionala, cusuta numai in fir de aur si ,,accesorizata" inclusiv cu bucati metalice placate cu aur. Se pare ca logodnele sunt lungi in Tunisia :). De asemenea, am aflat si motivul pentru care absolut toate geamurile sunt prevazute cu grilaje din metal, aceasta fiind o modalitate ramasa din strabuni de a impiedica femeile sa isi arate prea mult chipul in fereastra. Datorita grilajelor, ele pot urmari ce se intampla pe strada, dar nu se pot apleca prea mult si nici nu se pot arata prea mult trecatorilor. In ziua de astazi nu se mai pune problema, dar obiceiurile au ramas.

Trebuie stiut ca tunisienii sunt primul stat arab care a instituit monogamia, egalitatea in drepturi a barbatului cu femeia, dreptul de vot al femeii, ca sa nu mai vorbim de faptul ca la examenul de bacalaureat se prezinta 60% femei, ceea ce arata clar cam care este directia de dezvoltare a societatii tunisiene in viitor. Totodata, Tunisia este un stat extrem de occidental, elita tunisiana nu foloseste decat limba franceza in scris, araba fiind doar vorbita, iar societatea tunisiana in general este caracterizata printr-o foarte mare deschidere catre vest.

Continuand drumul, din Tozeur ne indreptam catre Douz, supranumit si ,,poarta desertului", aflat la confluenta dintre zona de Nord, mediteraneeana si zona sudica, desertica. Drumul catre Douz mi-a prilejuit doua experiente incredibile. Prima dintre ele se refera la mlastinile saraturate, zone cu sol puternic salin, unde s-au format lacuri sarate cu aspect rosiatic. In aceasta zona am prins o veritabila furtuna in desert care m-a facut sa inteleg ceea ce trebuie sa infrunte beduinii in lupta cu natura. Autocarul abia isi croia drum prin marea de nisip, iar vantul sufla cu o putere incredibila. A doua experienta a fost mirajul...un concept pe care eu il credeam pur teoretic, dar care este cat se poate de real, fiind o obisnuinta a acelor locuri. Privind catre linia orizontului, ai pentru cateva clipe senzatia ca zaresti marea desfasurandu-se la orizont, desi acolo este, cat vezi cu ochii, numai nisip. De asemenea, privind desertul in zare, ai senzatia permanenta ca deslusesti mici ochiuri de apa in mijlocul nisipurilor. Nu e ceva ce poate fi surprins pe pelicula, insa e o senzatie incredibila.

Dinspre Douz, urmatoarea destinatie esteGabes, un oras industrial supranumit ,,cetatea chimiei", evident tot datorita importantei industriei fosfatilor. Pe drumul dintre cele doua, am vizitat Matmata, orasul renumit pentru locuintele trogloditilor, ce traiesc in case sapate in pamant si pe care, recunosc cu rusine, ii consideram cei mai inapoiati oameni din lume. De altfel exista o varietate de expresii peiorative intemeiate pe sintagma de ,,troglodit". Ei bine, pot spune dupa experienta avuta la Matmata ca acesti oameni merita absolut tot respectul nostru pentru viata pe care o duc si pentru modul in care inteleg sa-si traiasca existenta. Cu toata sinceritatea, rareori mi-a fost dat sa vad oameni mai cinstiti, mai curati, mai in armonie cu natura si cu tot ceea ce este in jurul lor. Casele lor, desi modeste, straluceau de curatenie, totul era decorat cu bun gust si cu simplitate, ba chiar ne-au servit cu paine coapta pe vatra cu ulei de masline (desi ,,orasenii" din noi au strambat din nas initial, am plecat de acolo cu gustul acelei paini cu ulei bine intiparit in papilele noastre gustative si cu remuscarea de a fi gandit ceva negativ despre acesti oameni care, in ciuda simplitatii lor, stiu sa traiasca mult mai bine si mai frumos decat noi, cu toata civilizatia noastra). Pentru ca se obisnuieste sa lasi un mic bacsis dupa vizitarea caselor, am lasat cu totii cativa dinari. Pentru ca m-au impresionat foarte mult, eu le-am lasat 10 dinari (in mod normal se lasa 1 sau 2), dar efectiv a fost un gest pe care am simtit sa-l fac pentru ca mi-a placut tare mult ceea cea am vazut acolo. Iar ceea ce m-a impresionat cel mai tare a fost ca, in timp ce ma pregateam sa ma urc in autocar sa plec, unul dintre copilasii familiei a venit catre mine si mi-a intins un pumn de migdale. Acesta era modul lor de a-mi multumi pentru gestul - de altfel foarte mic si insignifiant din punctul meu de vedere - pe care il facusem. Nu am cuvinte sa spun cat de mult m-a impresionat gestul asta, mi-a ramas in minte pentru totdeauna si ii voi admira mereu pe acesti oameni pentru simplitatea si bunatatea lor. Se confirma ceea ce stiam deja - oamenii simpli, chiar asa, in saracia si modestia lor, sunt mult mai generosi si mai sufletisti decat multi bogatasi, care nu au nici cea mai mica idee despre ceea ce inseamna iubirea intre oameni, armonia si generozitatea.

Dinspre Gabes, drumul urca spre Sfax, al doilea centru industrial al Tunisiei - dupa Tunis. Pe drumul spre Sfax, am oprit intr-un mic targ de maruntisuri (ceramica, lantisoare, etc), unde am baut un delicios ceaid e menta cu migdale, al carui gust parca il simt si acum. De altfel, pe parcursul celor 10 zile am avut ocazia sa gust smochinele in starea lor naturala (nu mi-au placut niciodata cele uscate, insa cele naturale sunt absolut delicioase) precum si migdalele crude, o adevarata desfatare. Ghidul ne-a explicat si modul destul de complicat in care se face fecundarea palmierilor de curmale (se leaga o parte din crengile palmierului feminin si se folosesc seminte ale palmierului masculin, dar e ceva extrem de migalos), nu ma gandisem niciodata ca e ceva atat de complicat.

Intr-unul din orasele aflate in drumul spre Sfax, am intalnit un profesor de istorie arab (la prima vedere am crezut ca este un om al desertului, un beduin, insa a intrat in vorba cu noi si ne-a spus cu ce se ocupa), care predase istoria in Irak si care era un fan absolut al lui Ceausescu. Motivul este unul simplu - Habib Bourghiba, fostul presedinte al Tunisiei (si cel responsabil pentru Tunisia moderna, cel care a implementat reformele care se continua si in prezent) era prieten la catarama cu Ceausescu. Cand i-am spus ca suntem din Romania, a spus imediat ,,Ceausescu", dupa care ne-a spus ca el, desi este adeptul democratiei, nu considera democratica o societate care ucide in numele ideologiei sale, asa cum s-a intamplat cu Ceausescu sau cu Sadam Hussein. M-a impresionat faptul ca, vorbind despre Ceausescu, a spus ca intereaga Tunisie a plans la executia lui Ceausescu din 1989, pentru ca il considerau ,,un homme de bien". A fost o intalnire foarte interesanta cu acest om, am facut si o poza cu el, fiind imbracat intr-un costum traditional arabesc.

Tot referitor la tunisieni, primul lucru pe care il auzi atunci cand rostesti numele ,,Romania" este ,,George Hagi", cu ,,George" pronuntat in varianta engleza. Daca in primele zile ma amuza, spre sfarsit devenise o obisnuinta, aproape ca incepusem sa adaug automat si ,,Hagi" atunci cand spuneam din ce tara vin. Iar cea mai amuzanta experienta in acest sens am avut-o cu un tinerel arab care m-a complimentat foarte gentil ca sunt ,,La fel de frumoasa ca Andreea Marin, care lui i se pare cea mai frumoasa femeie". Am ras si l-am intrebat de unde stie de Andreea Marin si mi-a raspuns, intr-o romana stalcita ,,Supize, Supize". Din pacate ma grabeam si n-am avut timp sa aprofundez discutia, dar tare as fi fost curioasa sa aflu de unde stia el de Andreea Marin si surprizele ei :) De altfel, tunisienii, ca toti arabii de fapt, sunt extraordinar de curtenitori si ,,vrajitori", desi usor libidinosi in demersurile lor ,,romantice". Toate femeile sunt apelate cu ,,gazelle"/caprioara, care inseamna supremul compliment, referitor la gingasie, finete si toate atributele specifice genului feminin. Am primit 3 oferte in casatorie, dintre care una prin care mi se ofereau ,,45 de camile si un Ferrari" (partea cu Ferrari m-a dat gata, ce pot sa zic :)) ) si mi s-a strecurat o scrisoare de dragoste in valiza, la unul din hotelurile la care am stat (mi-am dat seama ulterior ca provenea de la un tanar arab pe care-l cunoscusem cand ne-am facut check-in la receptie si care mi-a scris ca ,,Je ne t'oublie jamais, avec ton sourire et tes yeux..... etc" si mi-a trantit si o poza cu el ca sa nu uit cine e Ahmed care n-o sa ma uite niciodata). Am ramas socata cand am gasit plicul in buzunarul valizei dar mi s-a parut un gest frumos, o sa ramana mereu o amintire placuta.

In peregrinarile prin medina (orasul vechi), atat in Tunis cat si in Sousse, mi s-a intamplat sa primesc o multime de cadouri (lucruri micute, gen flori de nisip, buchetele de iasomie, cristale de roca...), pe care initial le-am refuzat dar au insistat atat de mult ca sunt ,,cadeau pour vous, gazelle", incat mi-am dat seama ca ii jignesc refuzandu-le si le-am primit pana la urma. Asta este modul lor de a arata ca te plac, se exteriorizeaza foarte mult si li se pare absolut normal sa isi exprime admiratia fata de tine. La inceput, cand auzeam ,,Comme tu es belle" sau ,,Je te donne mon coeur", in sinea mea ziceam ,,Ia uite si la astia, cata vrajitorie pe capul lor". Treptat insa, am inteles ca pentru ei e un mod normal de a se exprima atunci cand le place o fata, complimentele sunt un lucru normal in societatea lor.

Ca tot veni vorba de orasul vechi si de souk-uri (targurile lor), am avut ocazia sa vizitam piata de peste care este absolut...sinistra. Un miros pestilential (ce-i drept era si la sfarsitul zilei de lucru), un vacarm de nedescris (toata lumea isi face reclama, striga preturi, te cheama, te trage de mana sa incerci carnea), nu am rezistat mai mult de 5 minute dar a fost intr-adevar o experienta inedita. Extrem de lugubre sunt si macelariile lor, animalele sunt tinute vii si atunci cand vine un cumparator, animalul este taiat in fata lui. Eu una nu as suporta sa vad asa ceva pentru nimic in lume, dar la ei este ceva normal. Am trecut printr-o zona de macelarii (cu masina, din fericire) si imi era efectiv sila sa privesc pe geam pentru ca animalele moarte sunt atarnate in fata macelariei sa li se scurga tot sangele (acesta fiind obiceiul arab). Absolut scarbos.

Mergand mai departe, spre Sfax si Sousse, am trecut prin Hammmet, cea mai moderna statiune tunisiana, cu adevarat spectaculoasa. Hotelurile au o arhitectura foarte originala, sunt facute fie ca cetati arabe, fie fub forma unor castele de nisip...foarte-foarte frumos si modern. Iar ceea ce m-a impresionat este faptul ca se construieste intr-un ritm absolut ametitor, sunt foarte multe investitii, atat locale cat si straine.
In Hammamet am vizitat, cu mare surprindere, Villa Sebastian, o casa veche, in stil arabesc, apartinand unui vechi aristocrat roman din secolul XIX, ajuns in Tunisia in 1932. Casa a fost donata statului tunisian, George Sebastian (proprietarul) neavand copii sau familie. Casa este inconjurata de un parc absolut superb, cu palmieri si flori exotice.

Ceea ce m-a frapat la Tunisia a fost faptul ca e intr-adevar o tara a contrastelor puternice, o tara in care nici o regiune nu seamana cu o alta, in care se imbina marea cu destertul, nisipul cu miile de maslini ce se intind pe kilometri, saracia cu bogatia, cultura orientala cu cea occidentala. Nefiind prima experienta intr-o tara araba, pot spune ca Tunisia nu seamana cu nimic din lumea araba, lucru recunoscut de altfel atat de catre tunisieni cat si de calatorii ce o viziteaza.

Moneda lor este dinarul, al carui curs de schimb este de 1,7 dinari la euro si respectiv 1,2 dinari la dolar. Preturile nu sunt mici, dar in soukuri negocierea este foarte puternica, se porneste de la un pret de 30 de dinari si se ajunge la 4-5 dinari. De altfel se si stie ca asta este stilul oriental, au o placere aparte pentru tocmeala.

Simbolurile lor cele mai des intalnite sunt:
- o mana stilizata (ce reprezinta mana Fatimei, fiica lui Mahomed, care pentru ei este precum Fecioara Maria in religia crestina). Toata lumea poarta cu sine simbolul acelei maini, considerandu-se ca fereste de ochiul rau (de deochi) si de rele.
- doi pesti desenati cap in cap, ce simbolizeaza norocul si, pentru cuplurile proaspat casatorite, fertilitatea si prosperitatea.

In afara de orasele mari - Tunis, Sousse, Hammamet, in orasele mici prin care treci cu greu ai curajul sa iti cumperi ceva de mancare. Am slabit aproape 3 kilograme in cele 10 zile pentru ca mancam micul dejun la hotel si apoi urmatoarea masa era direct cina, tot la hotel, fiindca intre ele nu aveam efectiv unde sa mananc cate ceva. Au fost si zile in care eram tot timpul pe drumuri si nu apucam nici dpdv al timpului, insa de cate ori opream intr-un oras si voiam sa cumparam ceva de mancare, intram in cate o alimentara si faceam cale intoarsa. De restaurante nu mai vorbesc, totul era cel putin dubios dpdv al calitatii, termenelor de garantie etc.
Apropo de termene de garantie, am vrut sa-mi cumpar o crema cu protectie solara pt ca umblam prin soare si am observat ca imi cam ardea pielea si am avut marea surpriza sa constat (din fericire inainte sa o cumpar), ca respectivul produs expira in...ianuarie 2006. Si asta se intampla intr-un hotel de 5 stele. Deci - mare grija unde mancati, ce mancati si ce cumparati, daca ajungeti in Tunisia.

In ceea ce priveste hotelurile, am stat in 8 hoteluri diferite, de 4 si 5 stele, insa cu tot respectul pt industria lor hoteliera, am vaga senzatie ca erau +/- 2-3 stele la cotatia lor. Fata de un hotel de 4 sau 5 stele din Europa...nici macar nu se compara. Si asta dpdv al serviciilor, al conditiilor, a preturilor.
Cel mai sinistru hotel mi s-a parut cel din Douz, numit Yougourtha Palace (cel mai faimos hotel din zona, de 5 stele cica) unde aveam o mobila masiva, intr-o culoare turcoaz turbat, cu irizatii aurii si cu un luciu sidefat de te dureau ochii cand te uitai la ea. Totul era vopsit in culoarea asta - patul, scaunele, masa, comoda...totul. Iar tapiteria patului (care era pe model vechi, cu tablie inalta) era un bleumarin electric, in conditiile in care camera nu avea iluminare naturala(avea niste ferestre cu grilaj prin care aproape ca nu intra lumina, tipic arabesti). Nu stiu cat de mult m-am odihnit in noaptea aia, pentru ca mi s-a parut o camera absolut lugubra... Cat despre mancare - la micul dejun se serveste inclusiv supa, ciorba, mancare de fasole(au o mare pasiune la fasole arabii), fripturi. Per total au mancare ok in hoteluri. Totusi, cand auziti de 4 si 5 stele in Tunisia, nu va entuziasmati din start pt ca s-ar putea sa aveti mici surprize...

Per total...o experienta unica! Si absolut extraordinara.